Merita sa citesti "Titi Smeureac/ Ciobanul freelancer"?

Pucioasa- Sa Mergem cu Bicicleta in Tara lui Andrei



Nu departe de forfota Bucurestiului, capitala din ce in ce mai aglomerata a tarisoarei noastre, te poti bucura de atingeri de Rai si te poti regasi. Pucioasa,  așezată pe cursul mijlociul al văii Ialomiței, la 20 km de Târgoviște, în zona dealurilor subcarpatice, desprinse din peisajele veacurilor trecute, poate sa va ofere spatiul necesar reintoarcerii la natura.
Pucioasa, o parte din Tara Lui Andrei, poate deveni o realitate benefica oricarui muritor, cetatean al Romaniei.
Cosmin Ioan, bunul meu prieten, a indraznit sa viseze si a construit un proiect necesar dezvoltarii Cicloturismului in Pucioasa. S-a inscris in Competiţia Idei din Țara lui Andrei, ce dă şansa ideilor bune de a construi viitorul, oferind sprijinul financiar de care au nevoie planurile pentru a deveni realitate.
Are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor celor ce doresc sa se bucure de miscare intr-un cadru natural si al celor ce vor sa vada cum este Raiul pe pamant.
In cele ce urmeaza ii voi da cuvantul; pledoaria sa va va convinge sa-l votati.

"Pucioasa,o parte din Tara lui Andrei

             Pe măsură ce au trecut anii am mers din ce în ce mai rar în orașul copilăriei mele, Pucioasa! Dealurile cu livezi, pădurile și satele din jur parcă au fost date uitării, neștiind multă vreme ce mai e acolo, ce s-a schimbat sau ce a rămas țintuit. Amintirile evocă cum mergeam la o bălăceală pe Bizdidel, la furat de cireșe și la drumeții din ce în ce mai lungi pentru a descoperi locuri mereu noi. În ultimii ani însă, odată cu nașterea fiului meu, am fost nevoit să revin la scurtele călătorii printre dealuri primăvara, vara sau toamna.

 După un timp, au apărut întrebările: Ce e aici?, Ce a fost acolo?, Unde mai mergem?, iar amintirile au revenit cu povești nuanțate reinventând măceșele, păducelul, cătina sau ciupercile pentru zacusca prețioasă a mamei. Am avut sentimentul unei descoperiri. Veverițele, podețele din scânduri și cablu, casele și cătunele izolate nu erau noi. Se păstraseră aproape neschimbate. Ceea ce era nou nu se întâmpla în jurul meu, ci în mine, în modul cum înțelegeam acum, după ani buni de cotidian urban, valoarea acestor lucruri simple.

 Mi-am dat seama că fără un pic de ajutor și organizare, această comoară se irosește, copii și tinerii vor crește fără să le aprecieze, iar colegii mei urbani vor rata șansa evadării în natură și valori, continuând să rătăcească printre reclame și pontaje. Deși nu s-a conturat imediat, ideea de a face ceva a încolțit.

 Acum, după câțiva ani, nu prea mulți, s-a transformat în proiectul propus în Țara lui Andrei. Prin acesta vreau să marchez trasee tematice pentru biciclete care să readucă la viață amintiri, obiceiuri, povestiri și legende prin care acest loc trăiește, dar și să dezvăluie acest colț curat altora, mai ales tinerilor care încă sunt în căutarea reperelor. Parcurgând aceste trasee vom avea șansa de a descoperi natura, cultura, istoria și tradițiile, bucurându-ne în același timp de aventuri memorabile, comparabile cu cele ale copilăriei mele"
 

VOTATI PUCIOASA !

VOTATI  CICLOTURISM TEMATIC - Ţara Lui Andrei

 

 

Comentarii