Sufletul in oglinda

     

     Lumina navaleste brusc si imi inunda ochii .Sunetele strazii imi patrund in fiecare celula si ma fac sa ma misc sacadat,ca intr-un dans ritualic. Las asternutul sa respire, ajutandu-l sa-si intinda fibrele inca strivite de greutatea corpului meu. Nu inteleg de ce in tot acest timp nu am simtit nici lumina, nici zgomotul, nici miscarea .Si nu inteleg de ce in urma mea a ramas forma fiintei mele, iar cearceaful s-a unduit si contorsionat. 

          Stau si ma intreb cum ar putea lumina sa ma cuprinda, cand razele ei navalnice doar m-au mangaiat, plecand apoi bezmetice in toate directiile.

          Stau si ma intreb cum amalgamul de cuvinte, triluri de pasarele si fornaituri de motoare au ajuns sa ma controleze, cand linistea ma inconjoara cu atata pasiune.

          Stau si ma intreb de ce asternutul nu a putut sa ramana in albia lui, cand eu ma simt asa de usor, ca si cand as putea sa ma descompun in fiecare colt al locului meu si totusi sa fiu un intreg.

          Stau si ma intreb cine sunt eu si cine e el.

          Dar nu mai am timp de intrebari. Acum suntem fata in fata si el ma priveste. Il recunosc, ma simte . Nu pot decat sa plec cu el .

          Sper sa ne mai intalnim....