Merita sa citesti "Titi Smeureac/ Ciobanul freelancer"?

Poveste din cartierul de sud-vest


Gandurile unui om gospodar-Scrisoare catre supusi


 
Copil fiind si nestiind inca ce este regimul burghezo-mosieresc, invatam despre viitorul stralucitor si luminos al anilor de aur pe care urma sa-i traim.Tot invatand am dat peste cateva versuri despre care nu stiam ca imi vor starni nostalgii.


Noi in anul 2000

Cand nu vom mai fi copii
Vom face ce-am vazut candva,
Toate visele indraznete
In fapte le vom preschimba,
Vom fi mesteri iscusiti
Sa va facem fericiti…

 

               Ei bine, anii au trecut. Eu am crescut mare. Prea repede. Intr-o zi de februarie am primit, alaturi de un ravas pe care era scrijelit birul datorat stapanirii, o duioasa epistola care mi-a readus brusc in memorie versurile de mai sus.
               Intre suava poezioara din timpul copilariei si vremurile actuale trebuie mentionate cateva diferente:
  •     am trecut de mult de anul 2000;
  •  nu mai putem face ce-am vazut candva decat cu ajutorul actualulilor stapani, deoarece nu este clar ce orientare au;
  • toate visele indraznete le vom putea preschimba in fapte doar daca ar trece 200 de ani brusc si vom ajunge Germania din urma;
  • numai unii dintre noi, si anume cei alesi, vor putea sa va faca fericiti;
              Revenind la mentionata epistola, trebuie sa va spun ca a fost scrisa, sau nu, de un important nume al erei  pre si post Iliescu.
Trebuie cu toti sa recunoastem ca sectorul 5 al capitalei noastre infloritoare este condus cu o vointa neabatuta de a infrange vicisitudinile soartei.O sa ma intrebati de cine este condus? Nu o sa va raspund la provocare si voi recunoaste ca nu pot recunoaste niciun component al Maritului Consiliu Local, acestia fiind un exemplu de discretie si diplomatie, niciunul nedorind sa deranjeze locuitorii sectorului decat din 4 in 4 ani. Un singur om a indraznit sa ne faca cunoscuta zbaterea lui permanenta, trairile sale si reusitele aproape eroice, demonstrand astfel ca jiltul pe care-l ocupa este inca prea mic pentru Domnia Sa.

                      Creator al celebrelor "Vanghelioane” si neinfricat Primar al unui sector ce cuprinde cartiere ca Ferentari, Rahova si, atentie, Cotroceni, domnul Marian Vanghelie, caci despre Domnia Sa este vorba, obisnuieste din timp in timp sa isi astearna ofurile pe hartie. Mai apoi, gandindu-se mai bine, va lasa in seama consilierilor personali redactarea scrisorii destinate supusilor sai.

Nu o sa va reproduc scrisoarea domnului Primar, deoarece ma tem ca va starni un val de compasiune si bietul om va fi inundat de lacrimile binemeritate ale tuturor celor ce putem intelege suferintele generate de functia pe care o detine si de care nu mai scapa odata.In schimb va voi arata ce a reusit sa inteleaga mintea mea, obligata de corpul meu sa locuiasca in acest sector.

Voi sublinia uriasa capacitate de sinteaza si hotararea de a face un bilant al anului trecut, la numai o luna si jumatate dupa ce acesta s-a incheiat. Ceea ce demonstreaza ca viitorul nu trebuie neaparat planificat.

Remarc, in al doilea paragraf, ca nu am fost capabil sa imi dau seama de valul de iubire aruncat asupra mea, permanent, dinspre biroul oval, semioval, dreptunghiular sau patrat. Constat cu absoluta voie buna ca mi se va prezenta un sumar al activitatii(cui? care?) din ultimul an  in loc de un raport cinstit si obiectiv.Ma inseninez cand mi se spune ca exista o agenda de lucru pe care o vom putea realiza impreuna.( Eu plus alti 269.000 de locuitori ai Sectorului 5). Ma intunec brusc cand ma gandesc ca ar putea sa ne inghesuie pe toti pe batranul stadion Cotroceni, deoarece, nu-i asa, Coreea de Nord inca poate.

In al treilea paragraf mi se spune ca am fost alaturi de dumnealui in momentele de maxima incarcare din “ viata profesionala si nu numai”. Daca ma pot gandi un pic cum am reusit asta, referitor la viata profesionala, cand vine vorba de “nu numai”, garantez ca nu am incercat sa o elimin din viata dansului pe doamna Oana.

In al patrulea paragraf mi se spune ca au fost suisuri, presiuni si coborasuri si ca m-a simtit aproape tot timpul si pentru asta imi este recunoscator. Domnule Primar, suisurile si coborasurile le-am simtit, intr-adevar, datorita dumneavoastra. Am fost sus cand m-au atacat hoardele de caini si am coborat dupa ce au plecat. Despre presiuni va pot spune ca acestea s-au (ne)simtit incepand cu noiembrie, in special cele la gaze si caldura.

Permiteti-mi sa recunosc un fapt: nu am cum sa neg eforturile domnului Primar atunci cand vine vorba despre reabilitarea termica a locuintelor, infrastructura staradala si cea scolara, spatiile de joaca pentru copii(inca prea putine fata de alte sectoare), asistentei sociale. Nu am toate datele, insa daca tot ce se scrie in aceasta epistola se va si realiza, atunci voi fi primul care isi va ridica palaria (declar ca nu am palarie, dar promit sa-mi cumpar).

Marturisesc cu mana pe inima ca ideea construirii unui spital regional este una demna de memorat. Cu o conditie: sa nu se plieze pe modul actual de a gestiona sanatatea.

Vorbind despre piete: este remarcabil ca intr-un moment in care pietele traditionale au inceput sa dispara, in sectorul 5 vor reinvia cateva. Ce bine ar fi daca ar fi axate pe produse traditionale exclusiv romanesti, vandute de tarani autentici ( din randul carora am inceput sa fac si eu parte).

In ultimul paragraf mi se spune ca, din obisnuinta, am participat la toate proiectele ambitioase si frumoase. Am 45 de ani si cred ca mai am mult pana la senilitate. Si nici nu sufar de boala Alzhaimer.

Suntem in anul de gratie 2013. Domnul Primar Marian Vanghelie ne vorbeste de familie, insa statul roman continua sa o ignore.
 

 

 

Sursa imagini:

http://www.vanghelie.ro/

http://www.certitudinea.ro/fisiere/image/ion-iliescu.jpg

Comentarii

  1. Am o singura temere:sa nu cumva sa se simta flatat,nu indignat,la cat il duce puterea de intelegere.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu