Romania 100 de Ani. 30 de curiozitati.

Cum ne jucam in copilarie, partea I-a



Pitita, Tara-Tara Vrem Ostasi, Ratele si Vanatorii, Lapte gros si alte…vremuri

cu padurea ta cu tot


Mai sunt cativa ani-lumina pana la intalnirea cu al patrulea Soare din Galaxia de Arama.  
Ard de nerabdare sa incep o noua aventura, sa pot reconstrui o particica din vremurile in care eram inca inocent. Cu ajutorul prietenilor mei arhitecti, de ultima generatie, de laUrban Up, totul se poate transforma intr-o joaca, insa serioasa. Scopul nostru este, de fapt, sa constientizam tanara generatie, astfel incat sa-si poata deschide mintea catre dezvoltarea galaxiilor in care traiesc.  Prin atelierele noastre, vom invata elevii de liceu sa inteleaga ce insemana a construi, ce rol au institutiile publice, cum sa foloseasca spatiile publice, astfel incat sa se poata dezvolta personal si profesional. Ca sa nu mai vorbim de spiritul civic pe care-l vor putea dobandi.
Dar sa va povestesc cum a fost prima experienta traita la confluenta cu precedentele  planete dominante ale Galaxiei de Arama.
Lapte gros si smantanos, un joc uitat de toata lumea

cum ne jucam in copilarie


 Prima intalnire ne-a dat ocazia de a materializa atmosfera unui oras de provincie, din anii 70. Astfel, am recreat, in Camera Amintirilor De Demult, blocul cu trei scari si patru etaje, lipit de gradina de mere a unui om de treaba.  Am trecut apoi la reconstructia curtii blocului, un spatiu destul de generos.  Emotia ne-a cuprins pe toti atunci cand, dintr-o singura samanta, a inceput sa se ridice Nucul Cel Batran si falnic, din fundul curtii. In cateva nanosecunde, am putut sa ne bucuram iarasi de umbra sa si de nucile sale, inca in coaja verde ca primavara.
Langa Nucul Cel Batran, au inceput, rand pe rand, sa se stranga baietii : Catalin, Costel, Vivi, Marian, Cristi, Doru, Adrian… Nici fetele nu puteau sta de o parte . Alina, Corina, Geta, Nicoleta, erau si ele nerabdatoare sa inceapa o noua aventura, chiar daca nu intelegeau jocul.
Regulile jocului erau simple : Baietii se impart in doua echipe, dupa care se arunca cu banul si se decide care echipa si-o incaseaza si care se distreaza. Pe langa echipe, mai e nevoie ori de un baiat (mai firav de fel, care nu ar suporta  greutatea coechipierilor) sau o fata, carora li se spune generic "Pernuta". Pernuta sta rezemata de un copac, de un zid, de o masina etc.Sta sprijinata de orice suprafata solida care poate sa tina presiunea barbarilor care se arunca ca animalele pe selile baietilor din echipa adversa. Rolul pernutei e sa tina in brate capul primului baiat, care sta in pozitia caprei. Ceilalti coechipieri isi proptesc si ei la randul lor, capul intre cracii colegilor, pentru a forma un sarpe solid, care sa nu se clatine atunci cand adversarul sare si calareste.

Odata sarpele format, ceilalti se pregatesc sa se arunca ca animalele pe caprite. Regula este ca cei care sar, sa se tina bine, altfel, daca unul dintre ei cade de pe zid, inainte sa se finalizeze jocul, vor pierde si vor lua locul caprelor. Acelasi lucru se intampla si cu zidul format. Daca se daramana, atunci baietii mai stau o tura.
Ei bine, daca pana aici nu se intampla nimic si toti respecta regulile, echipa cocosata trebuie sa ghiceasca "cate oua are baba"(ultimul dintre saritori ridica mana si arata 1,2 sau 3 degete). Daca se ghiceste, se schimba rolurile, daca nu, se mai sta o tura. 
Partea cea mai interesanta a jocului, e atunci cand echipei care sare i se pregateste "oarba". Cand primul baiat se pregateste sa se arunce pe spinarile baietilor, acestia se dau la o parte. Cadere liberaaaaaa! Si toata lumea rade, chiar si patitul. Dupa oarba, increderea se pierde si nimeni nu mai juca lapte gros si smantanos. 
Bineneteles ca va voi ajuta sa si vedeti cu proprii ochi ceea ce am descris mai sus, cu ajutorul unui batran canal de sharing video, Youtube, pe care l-am pastrat intr-o arhiva secreta din Camera Amintirilor De Demult.



Sa nu va inchipuiti ca doar ne jucam si ne distram. Prezenta Nucului Cel Batran ne dadea si ocazia sa vorbim despre copaci, despre natura in general. Si puteam visa cu ochii descisi la anii 2000, si la cum putea arata blocul nostru cel de toate zilele.
Dar iata timpul se masoara altfel in Galaxia de Arama. Ma voi duce sa ma conectez la cutia cu amintiri, ca sa imi pot face obisnuitul update. Va promit ca voi reveni cu o noua aventura.

Cu acest articol am acceptat provocarea de a susține Urban Up!, un proiect inițiat de Asociația De-a Arhitectura, care le oferă elevilor de liceu o bună oportunitate de a-și cunoaște orașul. Proiectul a fost derulat în anul 2017 în cadrul programului „Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun”. Totodată, pot fi organizate ateliere și în 2018, fie în licee, în săptămâna Școala Altfel, fie ca activități ale Clubului De-A Arhitectura. Detalii găsiți pe http://www.de-a-arhitectura.ro.




 

Comentarii