La Grandiflora- nuvela sau magnolie

GRANDIFLORA- MAGNOLIE SAU NUVELĂ ? 

     La începutul iernii, în timp ce aranjam cărțile în noua mea bibliotecă, ochii mi-au căzut pe un un volum de nuvele, scrise de Gib Mihaescu, unul din marii noștrii prozatori interbelici, în aceeași galerie cu Camil Petrescu și Hortensia Papadat-Bengescu. Pasionat al vieții de provincie, pe care o consideră autentică, în raport cu viața din marile orașe, autorul creează eroi inadaptabili, bântuiți de obsesii și de vedenii. 

  Știind aceste lucruri, am mers direct la cuprins, iar un titlu mi-a atras atenția : 

« La Grandiflora ». 

  În acest început de primăvară, magnoliile au explodat în aproape fiecare curte. Curios din fire, am aflat că există o specie denumită chiar așa : « Magnolia Grandiflora ».  Veșnic verde este caracterizarea uzuală a acestei specii, originare din America de Nord. 

 Manaru, boier oltean, stăpân de vie între Dealul Oltului, Dealul Marcului și Dealul Verdii, revine de la « țara », la oraș, pe seară, fără nevastă. Alexandru Cocoșel, un cârciumar destoinic, a pregătit terenul pentru a sărbătorii întoarcerea boierului, în « grădină » , în petecul de fâneață tunsă, cu trei pruni, din dosul cârciumii, cum scrie Gîb Mihaescu. « La Grandiflora »  este locul unde « paharele se ciocnesc des și cuțitele pătrund tăioase în muschiuletele cu sânge, fumegând pe talere de lemn ». 

 Ramură, un alt boier al locului, rotofei și mai puțin arătos decât Manaru, îi macina gândurile proaspătului reîntors la Grandiflora : « Manaru nu izbutea incă să se inveselească; bănuiala pătrunsese în el ca un cuțit lung, la fel cu cele de care se servesc cirnătarii cînd taie șunca în felii. »  Toată această neliniște a lui Manaru pleca de la Frosica, soția sa surghinuita între vii, care fusese surprinsă de soțul său alături de Ramură, « atât de aproape…ca genunchii lor apoape se atingeau . » 

 O convorbire între Manaru și Ramură, îl lămurește pe soțul înșelat. Discuția lor are loc La ,,Grandiflora”si este ascultată de un grup de comeseni care sunt ascunși după un gard, care se rupe,,apoi râsete bizare, pe urmă mâini fantastice ieșiră de sub dărâmăturile de lemn-se agățară în sensuri felurite și curioase ca și când brațe încarnate de stafii ar fi făcut semne magice”. 

 Din acest punct, Manaru își dezvoltă o obsesie, și anume ca să demonstreze că nici nevestele amicilor săi nu pregetau să-i trădeze. Rațiunea capătă un rol secundar, nevoia de răzbunare și indioala, generată de o gelozie fără limite, domină gândurile lui Savu Manaru. Împotrivirea unei singure femei, îl va arunca pe boier în tagmă ucigașilor. 

 Astfel, La ,,Grandiflora”- este povestea unei voințe care sfărâmă victorioasă viața, până ce se sparge prin ciocnirea cu altă voința,mai puternică. Soția lui Moraru, realmente violată de Manaru, nu poate depăși această rușine și comite un gest uluitor. 

 Nuvela se încheie cu gândurile lui Manaru : „Cum, să fie adevărat că de-acum, din clipa asta, nu se va mai mișca așa cum va vroi el, că alții vor hotări de drumurile lui? « 

 « închipuirea lui scormoneste acum alte născociri mai groaznice, cu pirostrii de foc, cu clește înroșite, în vreme ce, înconjurat de agenți, urcă treptele șubrede ale secției de scînduri roase, cu noduri ca bătăturile picioarelor bătrinesti. » 

 Va invit să citiți  « LaGrandilora » , nuvela cea mai împlinită a lui Gib Mihaescu. O dramă sângeroasă într-o lume a compromisurilor facile.