Cum am copilarit in timpul « epocii de aur »

Ce a insemnat copilaria pentru mine, sub semnul “Secera si Ciocanul”.

   

Deunazi am auzit de campania celor de la Blogal Initiative – Campionatul Nationalde Blogging, dedicata « Festivalului Opera Copiilor ». 

 

Credit: Festivalul Opera Copiilor - Opera Comica pentru Copii

Iata cateva randuri din prezentarea campaniei :

« Festivalul OperaCopiilor va avea loc în acest an între 29 mai și 3 iunie și va avea ca atracție principală premiera spectacolului Sunetul Muzicii….Printre evenimentele și activitățile cu care festivalul vine în întâmpinarea publicului se numără un târg educațional cu 80 de expozanți, workshopuri și ateliere creative, jocuri și concursuri, dar și spectacole în aer liber…De asemenea copiii se vor putea bucura și de Aventura Parc, unde se vor putea cățăra, vor putea escalada și participa la campionate de public speaking, șah, kendama, Quoridor sau King Domino. »

Cititind aceste randuri gandul m-a dus departe, in trecut, catre anii copilariei mele. As putea spune ca imi aduc aminte de anii insoriti ai copilariei ca despre o perioada in care eram liber, hoinarind pe bicicleta, jucandu-ma cu pisica din dotare, jucand “lapte gros”, “pitita pe sub bloc”, “taca”, “tara, tara, vrem ostasi”, cu alte cuvinte, traind fara sa gandesc prea mult.

Insa, brusc , imi navalesc in fata ochilor imagini de la Doftana ( inchisoarea ce l-a gazduit pe « Geniul din Carpati », Nicolae Ceausescu), cu momentul in care am inceput sa cant « Am Cravata mea, sunt pionier ». Si parca izul de libertate se estompeaza incet, incet.

 

Credit: Elevul comunist

In fapt, sunt un « decretel », nascut in 67, produs al unui decret ceausist.  Timp de mai multe decenii, concetatenii mei au fost crescuti pentru a se teme de ceea ce era mai presus de ei, ctitorul “epocii de aur” si “parintele” tuturor copiilor, tovarasul Ceausescu. Revenind la momentul in care am fost facut pionier, ma trec fiorii cand ma gandesc cu cata « evlavie » am pasit in celula in care Ceausescu a fost inchis. Insa pasul acesta m-a ajutat sa devin Comandant de Detasament, mai apoi, Comandant de Unitate. Avansand in grad, mi-am dat seama ca am spus adio duminicilor, participarea la actiunile pioneresti, sub sloganul « Tot Inainte », fiind obligatorie.

Cum va puteti imagina, a fi elev era o misiune serioasa, patriotica. Insa manualele erau, in mare masura, stufoase, fara pic de creativitate, aproape nimic nu era distractiv. Noroc cu profesorii pe care i-am avut si de care imi aduc aminte cu nostalgie si respect. 

Abecedarul & Manual Limba Romana. Credit: Manuale Romanesti din "Epoca de Aur"

În afară de școală, nu imi faceam prea multe griji. Toată lumea avea acces la aceleași bunuri, nimeni nu avea nimic deosebit, așa că nu puteam fii invidios pe altii. Insa ma enerva la culme faptul ca trebuia sa stau la coada pentru a cumpara, pe cartela, paine, faina, ulei. Uneori cozile erau uriase, trebuind sa renunt la aproape doua ore din clipele de copil comunist.

O alta indatorire « tovaraseasca » era sa participam la renumitele « defilari », trebuia să ne arătăm recunoștința față de Marele lider, în special în jurul zilei sale de naștere, de 1 Mai, de 23 August. Nimanui nu-i pasa ca e prea cald sau ca am obosit.

Vorbind despre altceva decat amintirile de “a fi elev”, sau de “a fi pionier”, nu pot sa trec peste jocurile copilariei, singura gura de oxigen ce ne tinea departe de intunericul acelor vremuri.

Lapte gros si smantanos, un joc uitat de toata lumea

Regulile jocului erau simple : Baietii se impart in doua echipe, dupa care se arunca cu banul si se decide care echipa si-o incaseaza si care se distreaza. Pe langa echipe, mai e nevoie ori de un baiat (mai firav de fel, care nu ar suporta  greutatea coechipierilor) sau o fata, carora li se spune generic "Pernuta". Pernuta sta rezemata de un copac, de un zid, de o masina etc.Sta sprijinata de orice suprafata solida care poate sa tina presiunea barbarilor care se arunca ca animalele pe selile baietilor din echipa adversa. Rolul pernutei e sa tina in brate capul primului baiat, care sta in pozitia caprei. Ceilalti coechipieri isi proptesc si ei la randul lor, capul intre cracii colegilor, pentru a forma un sarpe solid, care sa nu se clatine atunci cand adversarul sare si calareste.
                Mai multe detalii cititi pe blogul meu,  <Casuta cu veverite >…

 

Tara, tara, vrem ostasi

            Regulile acestui joc sunt simple : participă două echipe, cu un număr care poate varia între cinci şi zece copii. Cele două echipe se aşează faţă în faţă, la o distanţă destul de mare una faţă de cealaltă. O echipă începe jocul spunând: “Ţară, ţară, vrem ostaşi!”, iar cealaltă răspunde: “Pe cine?”, după care este ales unul dintre membrii echipei adverse şi i se strigă numele.

Cel ales trebuie să alerge cu putere şi să încerce să rupă rândurile formate ca un zid de echipa adversă (jucătorii formează zidul cetăţii prinzându-se de mâini şi ţinându-se cu putere). Dacă cel ales reuşeşte să rupă zidul, se întoarce la echipa lui şi ia un “prizonier” din echipa adversă, iar dacă nu reuşeşte, trebuie să rămână în echipa adversă. Echipa câştigătoare este cea care adună cât mai mulţi ostaşi.

               Mai multe detalii cititi pe blogul meu,  <Casuta cu veverite >…

Cam atat astazi, insa nu voi incheia fara a va reaminti de evenimentul « FestivalulOpera Copiilor ».  Intrati pe Facebook si vedeti programul zilnic. Nu ratati acest eveniment, bucurati-va copiii.